I say ''Are you reaadyyy?!!!''

Sa zicem (puteam zice, desi lista de cu chestii important de dezbatut s-a inchis cu vreo 2000 de ani in urma), sa zicem asadar ca in comparatie cu Paradisul, Pamintul e o amarita de reprezentare 3D, o mizgaleala cu batul in nisip, populata de niste furnici care au inceput sa intuiasca o tragedie de proportii: la un interval de 3 secunde vine urmatorul val si malul e spalat de toate cele. Daca in Eden laptele si mierea curgeau in riuri perfecte, inimaginabil de perfecte in conditii de imponderabilitate, culoarea minune care in acelasi timp e si aluat pentru o a patra dimensiune a lipsit cu desavirsire la crearea capatinii de varza botezata atit de erotic Terra.
So far so good!
Pentru a ne inchipui perfectiunea celui de-al treilea tarim nu e nevoie decit de o viata de om. Restul se rezolva de la sine - intrarea in perfectiune e libera acum si pururea si-n vecii vecilor.
Voyeuristii exclusi - nu poti fi spectator decit daca ai intrat, iar odata intrat, nu poti ramine spectator decit daca esti Alfa, Omega si restul echipei.
La fel si in lumea de fata. Doua oglinzi paralele sunt suficiente sa demonstram ca e la mintea cocosului ca doi e unu sau ca doua infinituri sunt unul si acelasi lucru. Inchipuiti-va acum ca oglinzile astea doua nu sunt altceva decit suprafete imense de suflete perfect intinse. Insa orice suflet crestin si de bun simt ar sta linistit in coltisorul lui de oglinda, cu ochii strins inchisi, ca sa nu care cumva sa-l devoreze infinitul din oglinda paralela. Adica de ce sa provocam apocalipse inutile? E suficient ca un destept sa se intrebe ce e dincolo de pleoape si sa deschida ochii! Toata instalatia se dezechilibreaza, si adio perfectiune, echilibru si vesnicie! Oglinzile se pulverizeaza in infinit la puterea infinit la puterea infinit...etc de particule socate si dezorientate. Legea de baza e ''care incotro''. Chiar in secunda asta, apoi exact peste o ora, dar si ieri, miíne, peste treizeci de secole sau acuma doua Jurasicuri particlulele astea nebune incearca sa dea de capatul Infinitului. Fug fara oprire, se calca in picioare, apoi fiecare ia in stapinire un spatiu din ce in ce mai mare, se opresc o milisecunda sau o era si din nou la galop, pina cind...pina cind se trezeste fiecare ca e pe cont propriu. Si nu, asta nu mai are chiar nici un sens, nici chiar in mintea unei particule tembele! Destul am imbratista vidul si infinitul, isi spun toate deodata, si din nou se pun pe fuga, de data asta in directie opusa. Din nou calcat in picioare, urlete si muzici cosmice, haos de comun acord si ordine neplanificata. Si ce sa vezi, cind se vad toate laolalta, din nou sub forma de oglinzi perfecte, cind dau sa rasufle usurate ca in sfirsit au descoperit marele Echilibru primordial. Pac! se ciocnesc colectiv in cel mai brutal mod cu putinta, devin UNUl, unul asta trage din nou cortina si Bang! BIG BANG! spectacolul se reia, niciodata la fel si mereu acelasi.